SCOPUL ȘI OBIECTIVELE
Asociația DIDACTICA RED este constituită juridic ca „Societate științifică,” care vizează realizarea unor proiecte de cultură, civilizație, tradiție și spiritualitate, destinate profesorilor de diverse discipline, din țară și străinătate, dar și elevilor și tinerilor care promovează valorile etice și morale.
SCOPUL:
Membrii Asociației DIDACTICA RED doresc să se asocieze în scopul promovării exemplelor de bune practici în educație, organizarea de simpozioane, conferințe, tabere, școli de vară, proiecte la nivel local, național și internațional, promovarea culturii și tradiției românești, voluntariate, organizarea și susținerea cursurilor de formare profesională, susținerea și organizarea activităților de incluziune socială și educațională, lansării și promovării proiectelor de finanțare europeană, promovarea și apărarea drepturilor omului, a libertății conștiinței și a dreptului la liberă exprimare.
OBIECTIVE:
- Promovarea excelenței academice și a inovației prin organizarea și susținerea competițiilor științifice pe discipline;
- Dezvoltarea centrelor de excelență și a centrelor multifuncționale de educație, în vederea stimulării creativității, a cercetării și a colaborării interdisciplinare în rândul elevilor și studenților;
- Realizarea unor Școli multiculturale, în țară și diaspora, prin care să se promoveze valorile etice, morale, culturale, naționale, incluzive și spirituale.
- Realizarea unor Școli multiculturale, în țară și diaspora, prin care să se promoveze valorile etice, morale, culturale, naționale, incluzive și spirituale;
- Realizarea și editarea de cărți, publicații periodice, pliante, afișe, broșuri, programe informatice și alte materiale informative;
- Organizarea de cursuri de pregătire, seminarii, conferințe, dezbateri publice, precum și organizarea de marșuri, manifestații publice și alte activități de sensibilizare a opiniei publice, potrivit legii;
- Acordarea de consultanță și consiliere persoanelor interesate, în domeniile respectării drepturilor omului, dezvoltării conștiinței civice precum și în alte domenii de interes general ce privesc viața publică;
- Dezvoltarea de programe proprii (de formare, de educație, de pregătire și altele) și în regim de parteneriat cu autoritățile publice din țară și străinătate;
- Dezvoltarea unor activități economice proprii în vederea autofinanțării;
- Dezvoltarea acțiunilor de voluntariat cultural și social;
- Colaborarea cu alte asociații similar din țară și din străinătate și realizarea unor vizite reciproce pentru schimbul de experiență;
- Participarea la realizarea – independent sau în parteneriat public cu ONG-uri sau alte structuri educaționale și culturale – unor proiecte educaționale atât pentru copiii din România, cât și pentru cei din diaspora;
- Oferirea de informații, consultanță și asistență de specialitate membrilor asociației;
- Apărarea și reprezentarea intereselor membrilor asociației și ale grupurilor pe care le reprezintă, la Guvern, Parlament, Președinția României și administrațiile locale, acționând pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă aceștia;
- Acordarea de premii de Excelență unor personalități ale vieții publice din țară sau străinătate;
- Desfășurarea oricăror activități care se încadrează în limitele legii, îndeplinesc scopul și obiectivele asociației;
- Stabilirea de colaborări, parteneriate, schimburi de experiență cu instituții, organizații din țară și străinătate pentru realizarea obiectivelor asociației;
- Furnizarea de servicii antreprenoriale culturale ce vizează formarea adulților și tinerilor;
- Desfășurarea de activități publicistice și editoriale (editarea de reviste, cărți, buletine informative etc);
- Dezvoltarea relațiilor de colaborare cu alte organizații guvernamentale și non-guvernamentale din țară și străinătate;
- Accesarea de programe de finanțare pentru investiții din țară, europene sau transnaționale pentru realizarea unor softuri educaționale sau susținerea unor evenimente culturale și educaționale;
- Organizarea unor cursuri acreditate/neacreditate de antreprenoriat pentru formarea adulților și a tinerilor;
- Schimbarea politicilor sociale în favoarea beneficiarilor pe care îi reprezintă;
- Implicarea membrilor asociației în activitățile desfășurate de asociație prin înființarea unor centre culturale și educaționale pentru copii și tineri în zonele din care provin aceștia;
- Alte activități prevăzute de lege, potrivit scopului asociației.