În 8-9 februarie 2025, s-a desfășurat etapa județeană a celei de a IX-a ediție a Concursului „Împreună cu Hristos în viață”, concurs avizat de Ministerul Educaței și Cercetării. Tematica acestei ediții a fost „Hristos – Taină și Pildă a vieții”, care a cuprins învățăturile despre Sfintele Taine și Pildele Mântuitorului, o tematică absolut necesară fundamentării credinței.
Tema ediției: Hristos – Taină și pildă a vieții
Concursul Internațional „Împreună cu Hristos în viață” este organizat de Ministerul Educației și Cercetării, în perioada 1 octombrie 2024–11 mai 2025. Se adresează elevilor români – clasle Pregătitoare – a XII-a – din școlile de stat sau particulare din România, elevilor proveniți din Diaspora românească, elevilor proveniți din familii mixte (alcătuite dintr-un părinte de cetățenie română, iar celălalt de o altă cetățenie, din țară sau din afara granițelor României). Elevii din Diaspora pot proveni din școlile de stat sau din școlile catehetice ale parohiilor din străinătate. Concursul reprezintă o modalitate de evaluare a cunoștințelor aprofundate și extinse ale elevilor, prevăzute în programa școlară. De asemenea, acest concurs are în vedere consolidarea cunoștințe catehetice fundamentale ale credinței, familiarizarea cât mai multor copii cu valorile naționale și religioase.
Calendarul concursului
08 februarie 2025 | Desfășurarea etapei județene (online) |
01 martie 2025 | Desfășurarea etapei naționale: proba scrisă (în prezență) |
22 martie 2025 –22 aprilie 2025 | Desfășurarea etapei internaționale – realizarea proiectului multimedia, în echipe (online) |
24 aprilie 2025 | Prezentarea proiectelor online, în fața comisiei |
24 aprilie 2025 | Desfășurarea etapei internaționale – prezentarea și evaluarea proiectelor |
11 mai 2025 | Premierea în parohiile cu care școlile au parteneriate |
Noutățile din acest an
Concursul se desfășoară atât online, cât și fizic, în funcție de etape.
Ediția din acest an a crescut în profesionalism și competență digitală.
Concursul s-a desfășurat pe două Platforme:
Platforma LIVRESQ – pentru clasele III-XII și Platforma CALAMEO, prin google forms. Platforma Livresq a oferit un spațiu generos de învățare și evaluare, prin itemi obiectivi foarte atractivi și ludici, dar și itemi subiectivi. Fiecare elev a primit un cod de identificare și o parolă, cu inițiala județului, cu care a intrat pe Platformă, pentru a se respecta RGPD-ul. Tot în aceeași plaformă vor găsi și rezultatele, după două săptămâni.
Noutatea din acest an constă și în faptul că Ministerul a solicitat tuturor inspectorilor de religie să mobilizeze comisii de evaluare, din rândul profesorilor de religie, atât pentru etapa județeană, națională, dar și pentru ceainternațională. Este cea mai mare binecuvântare a concursului că toate inspectoratele școlare din țară sprijină procesul de evaluare, deoarece este foarte mare numărul de copii care participă.
O altă noutate, la fel de importantă, este ridicarea competiției la nivel international. Cei care se vor califica pentru această etapă, vor forma echipe de câte șase elevi, din diverse țări, care, timp de o lună de zile, vor realiza un proiect multimedia prin care vor actualize Pildele prin folosirea unor aplicații digitale. Materialele rezultate vor constitui resurse didactice pentru toți copiii și profesorii din România și întreaga diaspora.
Din România s-au înscris aproximativ 6000 de copii și iar din diaspora, aproximativ 2000 de copii. Țara dominantă, cu numărul cel mai mare de copiii din diaspora, este Italia, urmată de Spania, Scoția, Germania, Maria Britanie, Australia, Irlanda, Portugalia, Franța, Germania, Canada, Republica Moldova, Belgia, Austria, Statele Unite ale Americii, Japonia.



